loading... Nestemate peste veacuri!
Se afișează postările cu eticheta JN Darby. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta JN Darby. Afișați toate postările
Misu Radovici
"Nici un nor între El şi noi, nici o urmă de teamă, ci pacea şi libertatea lucrate de Duhul Sfânt, fac ca prezenţa lui Dumnezeu să devină pentru noi, pentru firea noastră nouă, un izvor nesecat de fericire. Ce binecuvântare, ce bucurie să ai Duhul de înfiere, Duhul libertăţii ca putere de adorare, ca inspirator al laudelor, al încrederii, al închinării! Şi ce bucurie aflăm în sentimentul unităţii în aceeaşi familie, în acelaşi trup, în Domnul Cristos! Cei cu care suntem uniţi sunt infinit de scumpi înaintea lui Dumnezeu, împreună cu ei, ne găsim plăcerea în a lăuda pe Cel care este vrednic de laudă, pe Dumnezeu, izvorul întregii noastre fericiri, şi pe Domnul Isus care S-a dat pe Sine Însuşi pentru noi, pentru ca El să fie partea noastră pentru veşnicie."
J.N. Darby in "Cu privire la închinare sau adorare" (Cap.3 - Urmări în viaţa practică - Adorarea este o sursă de bucurie creştină)
Misu Radovici
"Adevărata închinare presupune că sufletul şi-a câştigat libertatea, şi anume libertatea de a se apropia de Dumnezeu, în virtutea eficacităţii lucrării Domnului Isus Cristos. Dacă cineva L-a primit pe Domnul Isus, Îl iubeşte pe Dumnezeu, şi-a pus toată nădejdea în Domnul Cristos, dar este timid în a se apropia de Dumnezeu, este potrivit să-l încurajăm să facă acest lucru. Dacă însă cineva nu L-a cunoscut pe Cristos ca pe Mântuitorul Său este cu totul nepotrivit îndemnul de a se prezenta să se închine lui Dumnezeu. Prezenţa lui Dumnezeu nu-l poate bucura pe un astfel de om, căci omul va simţi povara păcatului asupra sa. Desigur, este un lucru bun să se recunoască cineva păcătos şi adesea eliberarea vine tocmai după ce ai simţit apăsarea păcătoşeniei tale. Dar o asemenea stare nu este o stare potrivită cu închinarea. Poziţia adevăratului închinător este aceasta: să fii în prezenţa lui Dumnezeu curăţit de orice păcat prin sângele Domnului Isus Cristos şi în lumină, după cum El Însuşi este în lumină. Adorarea înseamnă apropierea fără teamă de Dumnezeu. Uneori, învăţături străine de duhul Scripturii încearcă să umbrească apropierea în deplină libertate a celui mântuit de Dumnezeu. Libertatea creştinului de a se apropia de Dumnezeu este efectul absolut al lucrării biruitoare a Domnului Cristos în viaţa lui. Şi înţelegem aceasta prin lucrarea Duhului Sfânt, care locuieşte în noi."
J.N. Darby in "Cu privire la închinare sau adorare" (Cap.3 - Urmări în viaţa practică - Adorarea este o sursă de bucurie creştină)
Misu Radovici
"Închinarea creştină este o închinare inteligentă. Închinătorii adoră „în duh şi în adevăr", căci Dumnezeu este Duh. Dar Cel ce doreşte astfel de închinători este Tatăl.
A te închina în duh, înseamnă să te închini potrivit cu adevărata natură a lui Dumnezeu şi în puterea părtăşiei date de Duhul Sfânt. Închinarea în duh este în contrast cu formele şi cu ceremoniile, cu orice fel de religiozitate de care este capabilă carnea (firea păcătoasă).
A te închina în adevăr înseamnă să I te închini potrivit cu revelaţia pe care a dat-o despre Sine. Samaritenii nu se închinau nici în duh, nici în adevăr. Evreii se închinau lui Dumnezeu în adevăr, în măsura revelaţiei incomplete pe care o aveau, dar nu şi în duh. Ei bine, închinarea creştină trebuie să aibă aceste două trăsături distinctive."
J.N. Darby in "Cu privire la închinare sau adorare" (Cap.2 Ce este închinarea creştină? - Uniţi în adorare, ca mădulare într-un singur trup)
Misu Radovici
"Ce însemnat lucru să înţelegem ce poziţie minunată şi slăvită avem ca urmare a acestui titlu al lui Dumnezeu: „Dumnezeul Domnului nostru Isus Cristos, Tatăl slavei". Aici, Domnul Isus este privit ca om şi în calitatea lui de Cap al unei noi familii, înălţat la Tatăl Lui şi Tatăl nostru. Dumnezeul de care ne apropiem este pentru noi ceea ce este şi pentru Domnul Isus Cristos, care slăvindu-L pe pământ în chip desăvârşit pe Dumnezeu, S-a înălţat în prezenţa lui Dumnezeu ca Fiul preaiubit în care Dumnezeu Şi-a găsit şi Îşi găseşte toată plăcerea.
Acest adevăr este arătat cu toată claritatea în Efeseni 1 şi 2. În capitolul 1, apostolul se roagă ca să ni se lumineze ochii inimii, ca să putem înţelege care este nădejdea chemării lui Dumnezeu şi care este bogăţia moştenirii Lui în sfinţi (versetul 18). Apoi apostolul vorbeşte despre noi ca fiind una în Cristos în ceea ce arată adevărata putere şi slavă şi ne aminteşte despre „nemărginita mărime a puterii Lui faţă de noi, credincioşii, potrivit cu tăria puterii Lui, pe care a desfăşurat-o în Cristos, prin faptul că L-a înviat dintre cei morţi şi L-a pus să stea la dreapta Sa în locurile cereşti, mai presus de orice domnie şi de orice stăpânire". Dar pe voi, spune apostolul, care eraţi „morţi în greşelile şi în păcatele voastre", Dumnezeu v-a înviat împreună cu Cristos şi v-a pus „să staţi în locurile cereşti, în Cristos Isus, ca să arate în veacurile viitoare nemărginitele bogăţii ale harului Său, în bunătatea Lui faţă de noi, în Cristos Isus". Care sunt relaţiile lui Dumnezeu cu Domnul Isus Cristos? Ce parte are Domnul Isus ca om cu Dumnezeu în dreptatea şi iubirea Lui? Este cineva în stare să exprime iubirea lui Dumnezeu faţă de Cristos? Ce scumpă, ce dulce şi fără de margini afecţiune! Dar tot ce are Domnul Isus avem şi noi, pentru că suntem în El. Ce poziţie slăvită avem în Domnul Isus, înaintea şi în prezenţa Tatălui! Ni s-a dat slava pe care Dumnezeu a dat-o şi Domnului Cristos, ca lumea să ştie că suntem iubiţi de Dumnezeu, aşa cum este iubit Cristos (Ioan 17:22, 23)."
J.N. Darby in "Cu privire la închinare sau adorare" (Cap.2 Ce este închinarea creştină? - Adunarea şi adorarea)
Misu Radovici
"Relaţia lui Dumnezeu cu Biserica (Adunarea) depăşeşte orice gândire a noastră, căci Dumnezeu este prezentat într-un fel cu totul deosebit: „Dumnezeul Domnului nostru Isus Cristos". Acest titlu are o semnificaţie aparte. Când Dumnezeu este numit al cuiva, aceasta indică o legătură intimă între persoana numită şi Dumnezeu, bazată pe ceea ce este Dumnezeu pentru acea persoană; este o relaţie care aduce binecuvântare şi care onorează. Şi este o relaţie care rămâne, căci Dumnezeu este credincios. Şi, desigur, această legătură intimă devine, prin credinţă, izvor de bucurie pentru acel al cărui nume este adăugat la numele lui Dumnezeu. De exemplu, numele „Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov", spune nu numai despre faptul că patriarhii erau obiect al binecuvântărilor lui Dumnezeu, dar şi despre ce era Dumnezeu pentru ei, despre faptul că Dumnezeu li se descoperise ca Acela în care îşi puteau pune toată încrederea. Ce mare binecuvântare este pentru noi acest nume: „Dumnezeul Domnului nostru Isus Cristos"! Noi, ca credincioşi din vremea harului, suntem una cu Domnul Isus, aduşi la aceeaşi relaţie cu Dumnezeu ca şi Domnul Cristos. Iar Dumnezeu ni Se revelează în aşa fel încât să putem fi în legătura noastră cu El aşa cum se cade potrivit cu Numele Lui."
J.N. Darby in "Cu privire la închinare sau adorare" (Cap.2 Ce este închinarea creştină? - Adunarea şi adorarea)
Misu Radovici
"Dumnezeu este pentru noi dragostea desăvârşită, care ne introduce „în lumină, după cum El Însuşi este în lumină". Dar se poate oare bucura cineva în totul de aceste lucruri când are ceva pe conştiinţa sa? El ar putea fi atras de aceste lucruri, dar nu-şi poate găsi bucuria deplină în ele. Câtă vreme conştiinţa îl mustră că a făcut lucruri care nu plac Celui pe care Îl iubeşte, un astfel de om este plin de frică. Ca să adori, inima trebuie să fie liberă de orice teamă. Dar ce bine că lucrarea Domnului Cristos curăţeşte cugetele prin faptul că le face să cunoască iubirea perfectă a lui Dumnezeu arătată faţă de noi, iar Cristos este dovada şi plinătatea acestei iubiri. Lumina sfinţeniei lui Dumnezeu este bucuria sufletelor noastre. În această lumină, vedem ceea ce iubim."
J.N. Darby in "Cu privire la închinare sau adorare" (Cap.2 Ce este închinarea creştină? - Trăsături specifice ale închinării creştine)
Misu Radovici
"La cruce s-a arătat cu putere ce este Dumnezeu; în temeiul jerfei ne putem bucura de Dumnezeu: El este partea noastră, potrivit cu dragostea Lui infinită în Cristos. Şi tocmai aceasta este temelia închinării. Numai pe terenul lucrării desăvârşite a lui Cristos, prin care avem acces liber, cu inima plină de bucurie în prezenţa slavei lui Dumnezeu, putem să fim închinători. Cum am putea să stăm înaintea Dumnezeului desăvârşit de sfânt, ca să-L adorăm, dacă păcatele noastre n-ar fi date la o parte? Aceasta este numai partea celor care sunt în Cristos, care se pot odihni în El. În Cristos, păcatele nu mai sunt ale noastre: ele au fost purtate odată pentru totdeauna de Domnul Isus. Eficacitatea lucrării Lui de la cruce este pe deoparte desăvârşită şi pe de altă parte veşnică. Aceasta dă libertate afecţiunilor noastre spirituale."
J.N. Darby in "Cu privire la închinare sau adorare" (Cap.2 Ce este închinarea creştină? - Trăsături specifice ale închinării creştine)
Misu Radovici
"Omul a adus la culme fărădelegea lui, respingându-L pe Domnul Isus şi respingând prin aceasta nu numai autoritatea, ci şi bunătatea lui Dumnezeu. Jertfa, răstignirea Domnului Isus a scos la iveală în acelaşi timp răutatea ajunsă la culme a omului şi împlinirea cerinţelor dreptăţii lui Dumnezeu, pe deplin arătate şi a iubirii lui Dumnezeu pentru omul căzut. Crucea a arătat cu toată claritatea ce este omul. Totodată, crucea Îl arată pe Dumnezeu lucrând în toată plinătatea dreptăţii Sale sfinte împotriva păcatului. În Cristos, Dumnezeu a fost slăvit în chip desăvârşit în această privinţă. Măreţia lui Dumnezeu nu mai are nimic de cerut de la cineva care vine la El prin Cristos. Dragostea lui Dumnezeu are acum câmp liber să binecuvânteze. Iar sfinţenia lui Dumnezeu este o desfătare infinită pentru închinătorii care se apropie de El. Problema vreunei vine nu mai există înaintea lui Dumnezeu cu privire la închinător. Prin jertfa Lui, Cristos a şters orice vină. Curăţiţi în totul de păcat, şi curăţiţi potrivit cu puterea ispăşitoare a lucrării de la cruce a Domnului Isus Cristos, ne putem apropia de locul de întâlnire dintre Dumnezeu şi păcătos. Dar ne apropiem fără să mai fie la mijloc vinovăţia, acolo unde dragostea lui Dumnezeu se revarsă fără nici o piedică, unde binecuvântările lui Dumnezeu ne umplu de bucurie. Da, împăcaţi cu Dumnezeu prin lucrarea Domnului Isus care a dat la o parte toate păcatele noastre, suntem aduşi la apropierea de Dumnezeu, într-o relaţie nouă, în care ne putem bucura de ceea ce este El în Sine Însuşi."
J. N. Darby in "Cu privire la închinare sau adorare" (Cap.2 Ce este închinarea creştină? - Trăsături specifice ale închinării creştine)
Misu Radovici
"Creştinismul este întemeiat pe arătarea lui Dumnezeu potrivit cu planurile alcătuite în Sine Însuşi înainte de întemeierea lumii. Împlinirea acestor planuri a fost rânduită pentru timpul când păcatul s-a dezvoltat în mod complet şi când s-a manifestat cu toată puterea ca vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu. Tocmai atunci, Dumnezeu a manifestat prin venirea în lume a Domnului Isus, bunătatea şi puterea Sa. Dar Cristos a venit şi omul L-a răstignit! În aceste condiţii, ce relaţie poate fi între Dumnezeu şi om? Poate fi ori judecată, ori har. Judecata va veni peste orice nelegiuire şi mai ales peste cea de a respinge harul. Dar nu judecata este subiectul nostru. Judecata este numai fondul întunecat şi solemn al tabloului care scoate în relief strălucirea harului."
J. N. Darby in "Cu privire la închinare sau adorare" (Cap.2 Ce este închinarea creştină? - Trăsături specifice ale închinării creştine)