loading... Nestemate peste veacuri!
Se afișează postările cu eticheta CS Lewis. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta CS Lewis. Afișați toate postările
Misu Radovici
"What saves a man is to take a step. Then another step." (Ceea ce salveaza un om e sa faca un pas. Apoi inca un pas.)
C.S. Lewis
Misu Radovici
"If you read history you will find that the Christians who did most for the present world were precisely those who thought most of the next." (Daca vei citi istoria vei afla ca crestinii care au facut cele mai multe lucruri in prezent sunt cei ce s-au gandit cel mai mult la viata (lumea) viitoare.)
C.S. Lewis

Misu Radovici
"History is a story written by the finger of God." (Istoria este o poveste scrisa de degetul lui Dumnezeu.)
C.S. Lewis

Misu Radovici
"I believe in Christianity as I believe that the sun has risen: not only because I see it, but because by it I see everything else." (Cred in crestinism la fel cum cred ca soarele a rasarit: nu doar pentru ca pot sa il vad, ci pentru ca prin el pot vedea toate celalalte lucruri.)
C.S. Lewis

Misu Radovici
"When we lose one blessing, another is often most unexpectedly given in its place." (Cand ne pierdem o binecuvantare, o alta e daruita de cele mai multe ori in mod neasteptat in locul acesteia.)
C.S. Lewis

Misu Radovici
"Surely what a man does when he is taken off his guard is the best evidence for what sort of man he is." (Cu siguranata ceea ce face omul atunci cand este luat prin surprindere este cea mai buna dovada despre ce fel de om este.)
C.S. Lewis

Misu Radovici
"What saves a man is to take a step. Then another step." (Ceea ce il salveaza pe om este sa faca un pas. Apoi un alt pas.)
C.S. Lewis

Misu Radovici
"Ceea ce vezi si auzi depinde foarte mult de locul in care stai (te afli); deasemenea depinde de ce fel de persoana esti."
C.S. Lewis
Misu Radovici
"God, who foresaw your tribulation, has specially armed you to go through it, not without pain but without stain." (Dumnezeu, care a prevazut necazul tau, te-a pregatit special ca tu sa treci prin el, nu fara durere, ci fara pata.)
C.S. Lewis

Misu Radovici
“You are never too old to set another goal or dream a new dream.” (Nu esti niciodata prea in varsta pentru a-ti propune un nou scop sau sa visezi un nou vis.)
C.S. Lewis

Misu Radovici
"Experienta este cel mai brutal dintre dascali. Insa inveti; Doamne, cat de mult poti invata!"
C.S. Lewis

Misu Radovici
"A proud man is always looking down on things and people; and, of course, as long as you’re looking down, you can’t see something that’s above you.” (Un om mandru se va uita intotdeauna in jos la lucruri si la oameni; si, bineinteles, atata timp cat te uiti in jos, nu poti vedea ceva ce e deasupra ta.)
C.S. Lewis

Misu Radovici
"Mi s-a cerut să vă spun ce cred creştinii şi am să încep prin a vă spune un lucru pe care creştinii nu trebuie să-l creadă. Dacă eşti creştin, nu trebuie să crezi că toate celelalte religii sunt pur şi simplu greşite în totalitate. Dacă eşti ateu, trebuie să crezi că ideea centrală din toate religiile lumii este pur şi simplu o imensă greşeală. Dacă eşti creştin, ai libertatea să crezi că toate aceste religii, chiar şi cele mai bizare, conţin cel puţin un sâmbure de adevăr. Când eu am fost ateu, a trebuit să încerc să mă conving pe mine însumi că majoritatea oamenilor au greşit întotdeauna cu privire la problema cea mai importantă pentru ei; când am devenit creştin, am putut adopta o concepţie mai liberală. Desigur, a fi creştin înseamnă să crezi că acolo unde creştinii se deosebesc de celelalte religii, creştinismul are dreptate şi ceilalţi greşesc. La fel ca şi în aritmetică - nu există decât un singur răspuns corect la o adunare, şi toate celelalte răspunsuri sunt greşite, dar unele dintre răspunsurile greşite sunt mai aproape de adevăr decât altele.
Prima mare împărţire a omenirii este într-o „majoritate", cei care cred într-un Dumnezeu oarecare sau în zei, şi o „minoritate", cei care nu cred. În privinţa aceasta, creştinismul face parte din rândurile majorităţii - situându-se pe aceeaşi linie cu grecii şi romanii antici, cu sălbaticii moderni, cu stoicii, platonicii, hinduşii, mahomedanii etc, şi se opune materialismului vest-european modern.
Trec acum la următoarea mare împărţire. Oamenii care cred în Dumnezeu pot fi împărţiţi potrivit cu felul de Dumnezeu în care cred. Există două idei diferite cu privire la acest subiect. Una dintre ele este ideea că El este mai presus de bine şi rău. Noi, oamenii, spunem că un lucru este bun şi altul este rău. Dar după părerea unora, acesta este doar un punct de vedere uman. Oamenii aceştia spun că pe măsură ce devii mai înţelept, eşti mai puţin înclinat să spui că ceva este bun sau rău şi vei înţelege cu atât mai limpede că orice lucru este bun într-o privinţă şi rău în alta şi că nimic nu ar fi putut fi altfel. În consecinţă, oamenii aceştia cred că mult înainte de a ajunge la punctul de vedere divin, această distincţie trebuie să dispară cu totul. Cancerul îl categorisim drept rău, spun ei, deoarece îl ucide pe om; dar ai putea să spui şi că un chirurg de succes este rău, deoarece el ucide cancerul. Totul depinde de punctul de vedere din care priveşti lucrurile. Cealaltă idee, opusă primei, este că Dumnezeu este cu desâvârşire „bun" sau „drept", un Dumnezeu care se situează pe o anumită poziţie, care iubeşte dragostea şi urăşte ura, care vrea ca noi să ne comportăm într-un anumit fel şi nu în altul. Prima dintre aceste concepţii - care-L consideră pe Dumnezeu mai presus de bine şi rău - este numită panteism. A fost o idee susţinută de marele filozof german Hegel şi, din câte înţeleg eu, a fost susţinută şi de hinduşi. Cealaltă concepţie este susţinută de evrei, mahomedani şi creştini.
Alături de această diferenţă majoră între panteism şi ideea creştină despre Dumnezeu, mai este de obicei încă una. Panteiştii cred de obicei că, într-un fel, Dumnezeu însufleţeşte universul la fel cum tu însufleţeşti propriul tău trup, că universul aproape că este Dumnezeu, aşa încât dacă nu ar exista universul, nu ar exista nici Dumnezeu şi că tot ce există în univers este o parte din Dumnezeu. Ideea creştină este complet diferită. Creştinii cred că Dumnezeu a inventat şi a creat universul, la fel cum un om creează un tablou sau cum compune o melodie. Pictorul nu este o pictură şi el nu moare atunci când pictura lui este distrusă. Aţi putea spune: „El a pus o mare parte din sine în acel tablou", dar aceasta nu înseamnă decât că toată frumuseţea şi atractivitatea tabloului s-a născut în capul pictorului. Arta lui nu este în tablou în acelaşi fel în care este în gândirea sau în mâinile lui. Aş vrea să înţelegeţi cum această diferenţă între panteişti şi creştini este legată de cealaltă. Dacă nu iei în serios distincţia dintre bine şi rău, atunci este uşor să spui că tot ce se află în lumea aceasta este o parte din Dumnezeu. Bineînţeles însă că dacă socoteşti că unele lucruri sunt cu adevărat rele şi că Dumnezeu este cu adevărat bun, nu poţi face afirmaţii de felul celor de mai sus. Trebuie să crezi că Dumnezeu este separat de lume şi că anumite lucruri pe care le vedem în lume sunt contrare voinţei Lui.
Când este confruntat cu cancerul sau cu o mocirlă, panteistul poate spune: „Dacă ai putea vedea lucrul acesta din perspectiva divină, ţi-ai da seama că şi lucrul acesta este Dumnezeu". Creştinul răspunde: „Nu spune asemenea absurdităţi". Creştinismul este o religie luptătoare. Creştinismul crede că Dumnezeu a făcut lumea - că spaţiul şi timpul, căldura şi frigul, toate culorile şi gusturile, toate animalele şi plantele, sunt lucruri pe care Dumnezeu „le-a născocit în gândirea Sa", aşa cum un om născoceşte o poveste. Dar creştinismul crede de asemenea că o mulţime de lucruri s-au stricat în lumea pe care a făcut-o Dumnezeu şi crede că Dumnezeu insistă, şi insistă cu multă energie, ca noi să îndreptăm acele lucruri.
Desigur, aceasta ridică o întrebare foarte dificilă. Dacă lumea a fost făcută de un Dumnezeu bun, de ce s-a stricat lumea atât de mult? Multă vreme eu am refuzat să ascult răspunsurile creştinilor la această întrebare, deoarece am avut sentimentul că „orice aţi spune şi oricât de ingenioase ar fi răspunsurile voastre, oare nu este mult mai simplu şi mai uşor să spui că lumea nu a fost creată de o forţă inteligentă? Oare nu sunt toate argumentele voastre o încercare complicată de a evita răspunsul evident?" Dar aceasta mi-a pus o altă problemă dificilă.
Argumentul meu împotriva existenţei lui Dumnezeu a fost că universul părea crud şi nedrept. Dar de unde am eu ideea aceasta de drept şi nedrept? Un om nu spune că o linie este strâmbă decât dacă are o idee oarecare ce înseamnă o linie dreaptă. Cu ce am comparat eu universul atunci când am spus că este nedrept? Dacă toate lucrurile sunt rele şi fără sens, de la A la Z, de ce eu, care ar trebui să fac parte din ele, descopăr că am o reacţie atât de violentă împotriva lor? Omul se simte ud atunci când cade în apă, pentru că omul nu este un animal acvatic: peştele nu s-ar simţi ud. Desigur, aş fi putut renunţa la ideea mea de dreptate spunând că nu era decât o idee personală. Dar dacă am făcut aşa, întregul meu argument împotriva lui Dumnezeu s-a prăbuşit - pentru că argumentul se baza pe afirmaţia că lumea este cu adevărat nedreaptă, nu doar că lumea se întâmplă să nu fie pe placul capriciilor mele personale. Astfel, în însăşi încercarea de a dovedi că Dumnezeu nu există - cu alte cuvinte, în încercarea de a dovedi că întreaga realitate este lipsită de sens - m-am văzut forţat să presupun că o parte a realităţii - şi anume, ideea mea de dreptate - are sens. În consecinţă, ateismul se dovedeşte a fi prea simplu. Dacă întregul univers ar fi lipsit de sens, noi n-ar fi trebuit să descoperim niciodată că nu are sens, la fel cum, dacă nu ar exista lumină în univers şi, prin urmare, nu ar exista făpturi cu ochi, noi nu ne-am da seama niciodată că este întuneric. Întunericul ar fi lipsit de sens."
CS Lewis in "Crestinismul redus la esente" (cartea a 2a Ce cred creştinii - Concepţii rivale despre Dumnezeu)
Misu Radovici
"Este o poveste veche, şi dacă vreţi să o cunoaşteţi sunt sigur că veţi consulta persoane care au mai multă autoritate decât mine să vorbească despre ea. Eu nu fac decât să le cer oamenilor să se confrunte cu faptele reale - să înţeleagă întrebările la care creştinismul pretinde că are un răspuns. Sunt nişte realităţi înfricoşătoare. Aş vrea să pot spune ceva mai plăcut, dar trebuie să spun ceea ce cred că este adevărat. Desigur, sunt de acord că religia creştină, privită în perspectivă, este un lucru care aduce o mângâiere negrăită. Dar ea nu începe cu mângâierea; ea începe cu spaima pe care am descris-o şi nu are nici un rost să încercăm să trecem la acea mângâiere fără să trecem mai întâi prin spaimă. În religie, ca şi în război şi în orice altceva, mângâierea este lucrul pe care nu-l poţi obţine căutându-l. Dacă cauţi adevărul, s-ar putea să găseşti mângâiere în final; dacă urmăreşti mângâierea, nu vei găsi nici mângâiere şi nici adevăr – la început vei avea numai vorbe goale şi iluzii, iar la sfârşit disperare. Cei mai mulţi dintre noi au trecut de faza plină de iluzii în care ne aflam înainte de război cu privire la politica internaţională. Este vremea să facem acelaşi lucru cu religia."
CS Lewis in "Crestinismul redus la esente" (Capitolul 5 - Avem motive să fim neliniştiţi)
Misu Radovici
"Gândurile mele nu s-au transformat încă într-o „trăncăneală religioasă". Până în prezent, nu am ajuns la Dumnezeul vreunei religii, cu atât mai puţin la Dumnezeul unei anumite religii numită creştinism. Până acum am arătat doar că în spatele Legii Morale se află Cineva sau Ceva. Nu luăm nimic din Biblie sau din învăţăturile bisericilor; noi încercăm să vedem ce putem descoperi prin resursele noastre proprii cu privire la acest Cineva. Şi vreau să spun clar că ceea ce descoperim prin resursele noastre este un lucru şocant. Avem două dovezi cu privire la acel Cineva. Prima dovadă este universul pe care El l-a creat. Dacă am folosi numai această dovadă ca ghid, cred că am putea trage concluzia că El a fost un mare artist (pentru că universul este un loc minunat), şi în acelaşi timp neîndurător şi neprietenos faţă de om (pentru că universul este un loc foarte periculos şi înfricoşător). Cealaltă dovadă este Legea Morală pe care a pus-o El în minţile noastre. Aceasta este o dovadă mai bună decât cealaltă, deoarece este o informaţie din surse interne. Descoperi mai multe despre Dumnezeu din Legea Morală decât din univers în general, la fel cum descoperi mai multe despre un om dacă asculţi conversaţiile lui, decât dacă priveşti o casă pe care a construit-o."
CS Lewis in "Crestinismul redus la esente" (Capitolul 5 - Avem motive să fim neliniştiţi)
Misu Radovici
"Dacă cele expuse anterior constituie temelia, ar fi bine să mă opresc ca să consolidez temelia înainte de a trece mai departe. Câteva dintre scrisorile pe care le-am primit arată că multor oameni le este greu să înţeleagă ce este de fapt această Lege a Naturii Umane, sau Lege Morală sau Regulă a Comportării Decente.
De exemplu, cineva mi-a scris: „Ceea ce numiţi Lege Morală nu este oare pur şi simplu instinctul nostru de turmă, care s-a dezvoltat la fel ca şi toate celelalte instincte ale noastre?" Eu nu contest că noi avem un instinct de turmă, dar nu aceasta înţeleg eu prin Lege Morală. Noi toţi ştim ce înseamnă să fii împins de instinct - de instinctul de dragoste maternă, de instinctul sexual sau de instinctul de hrănire. Înseamnă că simţi o nevoie sau o dorinţă puternică de a acţiona într-un anumit mod: Şi, desigur, uneori noi simţim o asemenea dorinţă să ajutăm pe altcineva: nu încape îndoială că dorinţa aceea este datorată instinctului de turmă. Dar a simţi dorinţa de a ajuta este un lucru cu totul diferit de a avea sentimentul că ar trebui să acorzi ajutor, fie că vrei, fie că nu vrei. Să presupunem că auzi un strigăt după ajutor de la un om aflat în pericol. Probabil că vei simţi două dorinţe - una este dorinţa de a da ajutor (datorită instinctului tău de turmă), cealaltă este dorinţa de a te feri de pericol (datorită instinctului de conservare). Dar vei descoperi în sinea ta, în afară de aceste două impulsuri, un al treilea lucru care îţi spune că ar trebui să urmezi impulsul de a ajuta şi că ar trebui să suprimi impulsul de a fugi. Acum, lucrul acesta care judecă între cele două instincte şi decide care dintre ele să fie încurajat, nu poate fi unul dintre ele. Este ca şi cum ai spune că partitura muzicală care îţi spune, la un moment dat, să cânţi la pian o anumită notă şi nu alta, este ea însăşi una dintre notele claviaturii. Legea Morală ne spune melodia pe care trebuie să o cântăm: instinctele noastre sunt doar claviatura."
CS Lewis in "Crestinismul redus la esente" (Capitolul 2 - Câteva obiecţii)
Misu Radovici
"S-ar părea deci că suntem obligaţi să credem într-un Bine şi un Rău real. Oamenii pot greşi uneori cu privire la Bine şi Rău, la fel cum uneori îşi greşesc socotelile; dar Binele şi Răul nu sunt o chestiune de gust sau de opinie mai mult decât este tabla înmulţirii. Dacă suntem cu toţii de acord în privinţa aceasta, voi trece la punctul următor, care este acesta: Nici unul dintre noi nu respectă în totul Legea Naturii. Dacă sunt excepţii printre cititori, îmi cer scuze. În cazul acesta, ar face mai bine să citească altceva, deoarece pe ei nu-i priveşte nimic din ceea ce voi spune."
CS Lewis in "Crestinismul redus la esente" (capitolul 1 - Legea Naturii Umane)
Misu Radovici
"Oamenii s-au deosebit întotdeauna în concepţia lor cu privire la persoanele faţă de care trebuie să fii altruist - dacă numai faţă de familia ta, sau faţă de compatrioţii tăi, sau faţă de toţi oamenii. Dar oamenii au fost întotdeauna de acord că omul nu trebuie să fie egoist. Egoismul nu a fost admirat niciodată. Oamenii au avut păreri diferite cu privire la numărul de neveste pe care trebuie să le aibă, dacă să fie una sau patru. Dar ei au fost de acord întotdeauna că nu trebuie să fie permis ca să iei pur şi simplu pe orice femeie care îţi place.
Dar lucrul cel mai remarcabil este următorul. Ori de câte ori vei găsi un om care spune că el nu crede într-un Bine şi Rău real, vei descoperi că-şi va retrage afirmaţia o clipă mai târziu. El poate să-şi încalce promisiunea pe care ţi-a făcut-o, dar dacă tu încerci să încalci o promisiune pe care i-ai făcut-o, înainte ca să poţi spune tu un cuvânt, el va protesta: „Nu e bine ce faci"."
CS Lewis in "Crestinismul redus la esente" (capitolul 1 - Legea Naturii Umane)
Misu Radovici
"Oricine a auzit oameni certându-se. Uneori cearta lor pare nostimă, iar alteori pare de-a dreptul neplăcută; dar oricum ar părea, eu cred că putem învăţa un lucru foarte important dacă ascultăm la lucrurile pe care le spun ei. Ei spun ceva de genul: „Cum ţi-ar place dacă ţi-ar face ţie cineva lucrul acesta?" - „E locul meu; eu am fost primul aici" - „Dă-i pace; nu-ţi face nici un rău" - „De ce să începi tocmai tu?" - „Dă-mi o felie din portocala ta. Eu ţi-am dat dintr-a mea" - „Haide, doar mi-ai promis". Oamenii spun lucruri de felul acesta în fiecare zi, oameni învăţaţi sau neînvăţaţi, copii sau oameni mari.
Ceea ce mă interesează pe mine în toate aceste remarci este că omul care le face nu spune doar că întâmplător purtarea celeilalte persoane nu-i este pe plac. El face apel la un standard de conduită care se aşteaptă să fie cunoscut de cealaltă persoană. Foarte rareori se întâmplă ca persoana cealaltă să răspundă: „Ia mai lasă-mă-n pace cu standardul tău!" Aproape întotdeauna ea încearcă să arate că ceea ce a făcut nu încalcă de fapt standardul sau că, dacă o face, există o scuză specială. Ea pretinde că în cazul acesta aparte există un motiv special pentru care persoana care a ocupat cea dintâi locul ar trebui să-l cedeze, sau că lucrurile au fost diferite atunci când a primit o felie de portocală, sau că s-a întâmplat ceva care o împiedică să-şi respecte promisiunea.
S-ar părea, de fapt, că amândouă părţile au avut în gând o Lege sau o Regulă oarecare cu privire la corectitudine, la conduita decentă, la moralitate sau la orice altceva ai vrea să spui, o Lege cu privire la care ei sunt de acord. Şi într-adevăr, ei sunt de acord cu privire la ea. Dacă nu ar fi aşa, ar putea, desigur, să se lupte ca animalele, dar nu s-ar putea certa, în sensul uman al cuvântului. Cearta este o încercare de a arăta că persoana cealaltă greşeşte. Nu ar avea nici un sens să încerci să faci acest lucru, dacă cele două părţi nu ar avea o oarecare înţelegere cu privire la ce este Binele şi Răul; tot aşa, nu ar avea sens să spui că un jucător de fotbal a comis fault, dacă nu ar exista o înţelegere oarecare cu privire la regulile jocului de fotbal.
Această Lege sau Regulă despre Bine şi Rău a fost numită mai demult Legea Naturii. În zilele noastre, când vorbim despre „legile naturii", ne referim de obicei la legi cum sunt gravitaţia, ereditatea sau legile chimiei.
Dar când gânditorii din vechime au numit Legea Binelui şi Răului „Legea Naturii", ei au înţeles prin aceasta „Legea Naturii Umane". Ideea era că, după cum toate corpurile sunt guvernate de legea gravitaţiei şi după cum toate organismele sunt guvernate de legi biologice, tot aşa creatura numită om îşi are legea ei - cu deosebirea că un corp [fizic] nu poate alege dacă să asculte sau nu de legea gravitaţiei, în timp ce omul poate alege dacă să asculte sau nu de Legea Naturii Umane.
Putem formula ideea aceasta într-un alt mod. Orice om este supus în orice clipă la acţiunea câtorva seturi de legi, dar există numai o singură lege pe care are libertatea să nu o respecte. Ca şi corp [fizic], el este supus gravitaţiei şi nu o poate încălca; dacă îi dai drumul în aer, fără să-l susţii într-un fel oarecare, el nu are mai multă libertate decât o piatră în ceea ce priveşte căderea. Ca organism, el este supus diferitelor legi biologice pe care nu le poate încălca, întocmai cum nici animalele nu le pot încălca. Cu alte cuvinte, el nu poate încălca acele legi care îi sunt comune lui şi altor lucruri; dar legea care este specifică naturii sale umane, legea pe care nu o are în comun cu animalele, cu plantele sau cu lucrurile neînsufleţite, este cea pe care o poate încălca dacă alege să o facă.
Legea aceasta a fost numită Legea Naturii, deoarece oamenii au crezut că fiecare o cunoaşte prin însăşi natura sa şi că nu are nevoie să fie învăţat. Desigur, ei nu au vrut să spună prin aceasta că nu s-ar putea să găseşti ici şi colo câte un individ bizar care să nu o cunoască, la fel cum găseşti câţiva oameni care nu pot distinge culorile sau care nu au ureche muzicală. Dar luând rasa umană în întregime, ei credeau că ideea umană de comportare decentă era de la sine înţeleasă de oricine. Şi eu cred că ei aveau dreptate."
CS Lewis in "Crestinismul redus la esente" (capitolul 1 - Legea Naturii Umane)
Misu Radovici
"De ce sa iubim, daca pierderea ne provoaca suferinta? Iubim, ca sa stim ca nu suntem singuri."
CS Lewis
"Suferintele il intaresc pe om, si sunt mai necesare decat orice placere, pentru formarea unui mare caracter."
Constantin Brancusi 
"Pe treptele suferintei nu urci, ci cobori. Ele nu formeaza scari inspre cer, ci inspre infern. Si intunericul in care ajungi pe scarile durerii nu este mai putin infinit si etern decat lumina ce te orbeste pe scarile bucuriei."
Emil Cioran
"Suferinta umana este prea mare ca oamenii sa poata trai fara credinta."
Heinrich Heine 
"Ranile sufletului se deosebesc de celelalte prin aceea ca se acopera, dar nu se inchid; mereu dureroase, mereu gata sa sangereze cand le atingi, ele raman in inima vii si deschise."
Alexandre Dumas