"Dragul meu, societatea noastră este o colivie în care ne naştem şi care ne face să uităm că putem zbura. Ne naştem compleţi, întregi, cu toată conştiinţa omenească sălăşluind în noi. Din primii ani de viaţă, însă, aripile ni se frâng bucată cu bucată şi uităm că ne-am născut să zburăm. Ne mai amintim rar în cursul vieţii, dar nici măcar nu încercăm să sărim din cuib, din teama că nu vom reuşi şi din teama că vom fi respinşi de celelalte păsări care au uitat să zboare. Vă privesc pe voi, copiii, şi admir lipsa voastră de teamă. Mă gândesc că am fost şi eu cândva aşa şi nu mă temeam de nimic, nici măcar de zbor, şi realizez de cât de multe lucruri mă tem acum. Stau şi mă întreb cum aş mai putea să zbor când mă tem de atâtea lucruri. Iar dacă până la final nu am să ajung niciodată să zbor, oare pot să consider că am trăit când eu m-am născut să zbor?"
Anonim
Postări
